Fructe de catina cu miere

Tot din ciclul „1001 feluri de a pregati catina” am ales sa pregatesc pentru iarna niste catina in miere. Initial mi-am facut probleme cu privire la coditele cele mici de la fructele de catina, dar dupa ce am intrebat specialistii m-am lamurit ca nu trebuie sa le bag in seama.

Ingrediente: 500g catina, 300g miere.

Din start trebuie sa spun ca aceste cantitati sunt aproximative. Eu am avut un borcan de 800g clasic in care am pus trei sferturi fructe de catina foarte bine spalate si un sfert de borcan miere. Le-am amestecat bine si am lasat borcanul pe blatul din bucatarie timp de trei zile. In acest timp de vreo doua-trei ori pe zi amestecat bine cu o lingura de lemn incercand sa zdrobesc bobitele de catina. Dupa cele trei zile am pus borcanul in frigider. In fiecare zi iau dimineata pe stomacul gol vreo doua lingurite din acest amestec-minune. Din nefericire, gustul acrisor al boabelor de catina, chiar si in combinatie cu miere nu este pe placul fetelor mele.

Adauga un comentariu

Comentarii

  • Nu sunt comentarii

Informaţii în completare