Chiftele de dovlecei

Chiar daca imi place la nebunie sa gatesc, atunci cand vine vara nu prea am chef sa stau prea mult in apropierea aragazului. De aceea prefer sa pregatesc diverse preparate care pot fi consumate langa o salata. Chiftelutele de legume sau legumele pane sunt grozave.

Ingrediente: 6 dovlecei medii, 1 legatura ceapa verde, 2 legaturi marar, 1 ou, 4 graunti usturoi, 100g telemea oaie maturata, 1 cana pesmet.

Dovleceii i-am spalat bine, i-am curatat si i-am dat pe razatoarea mare. Am adaugat putina sare si i-am lasat intr-un castron 15-20 minute. Ceapa verde am spalat-o si am tocat-o foarte marunt. Mararul l-am spalat si l-am maruntit si pe el. Usturoiul il curatam si-l zdrobim. Telemeaua o radem. Intr-un castron incapator punem dovlecelul pe care il stoarcem foarte bine in mana, ceapa verde, mararul, usturoiul, oul si telemeaua. Le amestecam foarte bine si apoi incepem sa adaugam pesmet. In functie de celelalte ingrediente poate fi necesar mai mult sau mai putin pesmet. Trebuie sa iasa o compozitie din care sa formam niste chiftele pe care le punem intr-o tava cu hartie de copt. Dam la cuptor la 180-190 grade. Cand sunt rumenite le intoarcem si pe partea cealalta si le lasam inca 5-10 minute. Mie imi plac la nebunie langa niste rosii de gradina delicioase.

Adauga un comentariu

Comentarii

  • Nu sunt comentarii

Informaţii în completare