Avocado - arma impotriva colesterolului

Avocado este fructul sub forma de para al arborelui cu acelasi nume (Persea americana) care este originar din America Centrala si de Sud si poate ajunge la inaltimea de 16 metri. Arborele incepe sa produca fructe cand ajunge la varsta de 3 ani. Un arbore matur face foarte multe flori, dar doar in jur de 400 din ele se transforma in fruct. Nu este „fruct” in sensul clasic, caci nu are dulceata si aciditatea fructelor obisnuite. Din acest motiv se combina bine cu diverse salate si mancaruri dulci sau sarate. Se consuma de preferinta crud, stropit din plin cu zeama de lamaie care il impiedica sa se innegreasca din cauza oxidarii fierului din compozitie.

Fructele de avocado se culeg de obicei inainte de a fi coapte complet si au nevoie de maxim o saptamana sa se coaca la temperatura camerei. Daca puneti fructul intr-o punga de hartie alaturi de un mar, acest proces va fi accelerat. Pentru un fruct este compus dintr-o proportie foarte mica de apa, multe grasimi, proteine si vitamine. In afara de masline, avocado este fructul cel mai bogat in grasimi. Contine in principal grasimi nesaturate cu mare valoare biologica. Fiind de origine vegetala, evident ca nu contine colesterol. Desi este foarte bogat in grasimi vegetale, de-a lungul anilor in urma a numeroase studii s-a ajuns la concluzia ca avocado are un rol foarte important in combaterea colesterolului rau, fiind considerat un aliment benefic pentru artere (contine beta-sitosteroli, substante fitochimice care reduc absortia colesterolului din alimente). De asemenea, avocado contine o cantitate mare de proteine care contin toti aminoacizii esentiali, dar nu in proportia optima. De aceea este o proteina vegetala de foarte buna calitate. Are de asemenea un continut foarte ridicat de fier si ca urmare are efect antianemic. Contine mari cantitati de vitamina E cu efect antioxidant puternic, deci anticanceros si anti-aging.  Are in compozitie o mare cantitate de fibre foarte importante pentru un tranzit intestinal optim. O componenta importanta a avocado-ului este glutationul, o sustanta fitochimica foarte importanta ce ajuta la eliminarea radicalilor liberi responsabili de imbatranire, cancer, etc. De asemenea, se pare ca avocado contine si alte substante fitochimice care au proprietati antifungice complexe. Tinand cont de toate aceste calitati, avocado este un aliment complet, care trebuie introdus cat mai des in alimentatie.

Are un gust delicios si o aroma placuta, subtila. Poate fi consumat in diverse forme: intins direct pe paine inlocuind clasicul unt, in salate, sub forma de supe reci, etc. Unul din modurile clasice de servire este sub forma de guacamole. Reteta mexicana clasica contine doar avocado, sare, chili si zeama de lamaie. Se poate de asemenea prepara sub forma de supa rece cu salsa de ardei gras. Este bine sa fie combinat cu zeama de lamaie sau alte alimente bogate in vitamina C deoarece in acest fel se mareste absortia fierului, care fiind de origine vegetala este non-hem si teoretic este mai putin absorbit decat cel hem de origine animala.

Concluzia? Dati-i o sansa acestui fruct putin obisnuit pe plaiurile noastre caci merita. De indata ce va veti obisnui sa deosebiti fructele coapte de cele crude si veti descoperi gustul sau extraordinar, sigur il veti include in meniul familiei!

Puteti incerca si retetele propuse de noi: salata de avocado delicioasa, guacamole, salata de avocado cu ou si rosii.

Adauga un comentariu

Comentarii (2)

  • Vizitator (Adrian)

    Este un frunct nou pentru mine si ca urmare am nevoie de putin ajutor... Imi puteti da cateva detalii pentru a putea diferentia un avocado crud de unul copt?

    Multumesc.

  • i-a raspuns lui: Adrian

    La inceput este mai greu, dar cu timpul o sa fie destul de simplu. Atunci cand e copt, fructul are consistenta untului la temperatura camerei. Cand il apesi cu degetul trebuie sa fie putin moale, dar ferm in acelasi timp. Daca e prea moale e deja trecut si nu o sa fie prea gustos. Daca consumi branza si oua incearca-l combinat cu una din ele pentru inceput. Eu iti recomand sa incepi cu un amestec de rosie decojita si fara seminte taiata cubulete mici, ceapa verde sau ceapa rosie cubulete, putin usturoi zdrobit, un avocado cubulete mici, oregano, ulei de masline extravirgin si ou sau branza taiate foarte marunt. Branza merge chiar rasa. Iese o pasta delicioasa pe care o poti consuma cu paine integrala, lipii sau betisoare de legume. Succes!

    Comment last edited on publicat de 3 ani by mirela

Informaţii în completare